újév napján elmentem a dunához
híg esőt fújt a szél magyarországra
cseppei körbe s oly kuszán kaszáltak
mint éhes méhek boldog nektártánca

a rakpart lépcsején hogy meg ne hűljek
vadul föl s alá vonultam
akár oidipusz egy kiegyenesített
amfiteátrumban

mögöttem a parlament
karamellatorta
túlparton gőzölgő
szennyvízkatakomba

what time is it? tán négy
kigyullad a lánchíd
szöges botjával egy parkőr
a kossuth téren avart öl

uszálykapitány üvöltget románul
hangja a ködben szelíddé juhászul
bőröndömön ülök nincs senkihez se kedvem
tíz esztendő után járok újra pesten

a szabadság-szobor csillog
az itthon íze megkergít
semmire csípve nyújtóz
az éjjeli erzsébet-híd

de mi közöm nekem a belvároshoz?
más tájak emlőin cseperedtem
a fodrász bort mért a csapos nyírt hajat
kedves volt a világ és egyetlen

hány világon vagyok túl azóta!
vad és korcs tiszta és egész
akár tapló kövült rám e mimikri
a már kétségbe sem esés

őseimre hasadtan állok
forgalom már nincs pár jégcsap orgonáz
le-lebénul megakad a duna
mint egy kivégzés előtti fogmosás

ó a haza nagyon rossz anya
belül megtart kívül eldob engem
föl sem ismer pedig rá hasonlítok
tíz év után járok újra pesten

tegnap visszaszöktem a gyerekkori házba
az akvárium elpárolgott a parkettából gombák nőttek
ó a haza nagyon rossz anya
kicsijét várja kit elhagyott és nem ezt a zakkant felnőttet

arcom előtt gyertyával űztem a pókhálót
ölt a szemem úgy kerestelek téged
ó a haza nagyon rossz anya
messiás ki ha megjött is elkésett

mint a pászka törnek a jégtáblák a dunán
az egyiket az örvény elkapta
hebrencs sirályok bámulnak lebegve
a különös kis forgószínpadra

csupasz fácskán reszkető setét folt
levél vagy rigó eldönthetetlen
fázni magányos extázis
tíz év után járok újra pesten

ingujjnyi havak lőtt hermelinjei
vergődnek még a városban itt-ott
értjük egymást magyarország és én
hallgatunk hát őrizzük a titkot

két óra múlva elröpülök drága
látod nem állhat közénk sem idő sem tér sem hideg
legközelebb szabadabban jövök
mint aki a siratófalhoz áll de nem érinti meg

Géza Röhrig: Dor de ţară

în pragul anului nou m-am dus la dunăre
vântul spre ungaria ploaie fluidă aduse
picăturile-i în cerc şi atât de încâlcit coseau
ca dansul ferice de nectar a albinelor flămânde

pe trepţile cheii ca să nu mă răcesc
crunt în jos şi sus ma-m plimbat
ca un oidipus într-un amfiteatru
îndreptat

în spatele-mi parlamentul
tort de caramelă
pe malul celălalt abureau
canale-catacombă

what time is it?poate patru
podul cu lanţuri se iluminează
un paznic de parc cu un băţ cu cui
pe piata kossuth după foi morti vânează

căpitanul unui slep urlă pe româneşte
vocea-i în ceaţă încet se-nblânzeşte
n-am chef de nimeni pe valiza-mi stau
după zece ani în pesta mă plimb din nou

statuia libertăţii străluceşte
gustul vatrei mă înnebuneşte
agăţat pe neant podul erzsébet
în noapte se întinde

dar ce-mi pasă mie de centru?
am crescut pe sânii altori plaiuri
frizerul servea vin mă tunse chelnerul
traiul era plăcut şi singurul

câte lumi am cutreierat de-atunci!
crunt şi bastard curat şi întreg
ca o iască mi sa-mpietrit mimica
în disperarea n-am să mă pierd

în strămoşi-mi despicat stau
trafic nu mai este sloi de gheaţă vâjâie
dunărea  paralizat se opreşte
ca spălatul dinţilor înainte de execuţie

o patrie mamă foarte rea
înăuntru mă ţine afară m-ar lepăda
nu mă recunoaşte deşi îi seamăn
după zece ani umblu din nou în pesta

ieri m-am reântors în casa copilăriei
acvariul s-a evaporat, fungii din parchetă crescuţi
o patrie mamă foarte rea
copilaşul îşi aşteaptă nu acest adult nebun

cu o lumânare în faţa-mi  pânză de păianjen alungam
ochi-mi ucideau atât de mult te-am căutat
o patrie mamă foarte rea
chiar dacă ar fi sosit mesia, ar fi întârziat

ca pasca se rup sloii de gheaţă pe dunăre
unu-i de vârtej e înghiţit
pescăruşi poznaşi privesc plutind
la strania scenă turnantă

pe pomi desfrunziţi pată neagră tremurândă
frunză sau mierlă n-o pot atesta
mi-e frig e un extaz solitar
după zece ani umblu din nou în pesta

hermeline ucise a zăpezii de-o mânecă
prin oraş ici-colo încă se mai zbat
ne-nţelegem eu şi ungaria
deci tăcem păstrăm enigma

peste două ore voi zbura dragă
vezi nu ne poate despărţii nici timp nici spaţiu nici ger
proxima dată voi veni mai liber
ca cel care la zidul plângerii se-ntoarce dar nu-l atinge