A must fanyarú íze
napfénnyel szövetkezett,
s keletről halkan piheg
a hűs tengeri lehelet.
Satnya, kopasz bokrok
néhol kizöldülnek,
görcsös kis gyökerek
szirtekbe markolnak,
harcolnak és élnek.
Oszlopokon kifeszített
acélhúrok a létrák,
a kapaszkodó indák
rajtuk szétterülnek.
„Szikkadt Árok”,
találó a kis falú neve,
tova elkanyarog
kopár, tar völgybe le.
Apró, barna képű,
virgonc kis szemekkel,
bámulja jöttödet
néhány török ember.
És a porták körül
nyüzsög a sok gyerek.
Felbolydult hangyaboly.
Felhőtlen gyermekkor,
gondtalan fényévek.
Fellebben egy fátyol
tűzről pattant lányról,
s kelet minden kincse
bűvöl, lángol, emészt
mandula szemében
fénylencsébe gyűjtve.
Halk, jajongó dallam
száll holdfényes éjeken,
s kelet ős varázsát
hozza át a tengeren.
Kő és szőlőinda,
nád s mocsár hazája,
megragad, keblére ölel
az öreg Dobrudzsa.

Gustul dulce-acrișor al mustului
cu lumina soarelui se-nsoţi
şi dinspre est lin s-aşterne
boarea răcoroasă a mării.
Tufe mici, pleşuve,
ici-colo se-nverzesc,
mici rădăcini noduroase
în roci se agaţă,
luptă, şi trăiesc.
De corzi metalice prinși
pe stâlpi, scări
pe care lujerii se cațără
pe ele întinși.
„Valea seacă”
se numește micuțul sat,
hăt departe şerpuieşte,
prin pasul pustiu, secat.
Scunzi, cu chip negricios,
cu ochi mici, vioi
te întâmpină
câţiva turci – locuitori.
Şi-n jurul caselor
mișună mulţi copii.
Ca un muşuroi răscolit.
Copilărie senină,
ani luminoşi, fără de griji.
Un voal se ridică
de pe faţa îmbujorată a fetei
şi toată comoara estului
fermecă, arde, vrăjeşte
adunate-n privirea,
și-n ochii ei de migdale.
Cântec tărăgănat-molcom
pluteşte-n nopţile cu lună,
vechea vrajă a răsăritului
peste mare aduce-n strună.
Pietre şi lujeri de vie,
ţară de stuf și de mlaştină
te farmecă, te-mbrăţişează
Dobrogea cea bătrână.

(fordította Bandi András és Elena Liliana Popescu)