Az út végére értem,
most csendben búcsúzom.
Sok év, amit megértem,
de én most sem tudom,
minden, mit tettem, írtam…
elég-e tőlem ennyi?
Még annyi mondandóm van,
s látjátok, el kell menni…

Maradni lenne jó még,
de ennyi fájdalom,
amit rám mért a sors rég
elfojtaná dalom.
Jajom ne hallja senki,
aludni vágyom csendben.
Jó lesz már megpihenni…
Megyek, mert el kell mennem.

A túlparton, mi vár ma?
Örökös éjszaka,
vagy szálló szent zsolozsma
és angyalok hada?
Csak egy ligetbe vágyom,
nem kell a másvilág,
őrizze örök álmom
ibolya s hóvirág.

Am ajuns la capăt de drum
în linişte îmi iau rămas bun.
Recunosc, mulţi ani au trecut,
dar eu nu ştiu nici acum,
tot, ce-am făcut, am scris…
a fost oare de ajuns?
Mai am atâtea de zis,
totuşi, trebuie să plec acum…

A rămâne încă, ar fi bine,
dar atâta durere,
cu care soarta mă-mpovărase
cântecul meu ar stinge.
Geamătu-mi să n-audă nimeni,
as vrea să dorm în linişte.
Să mă odihnesc va fi bine…
Mă duc, căci să plec trebuie.

Ce m-aşteaptă pe celălalt mal?
Noatea cea veşnică,
sau imn sfânt, un psalm,
îngeri mă-nconjoară?
Nu-mi doresc doar o luncă,
nu vreau pe altă lume să plec,
visu-mi pe veci să ocrotească
o viorea şi-un ghiocel.