(F)ordítok – 47.

Hallgatom a csöndet,
Szépséges éjszakám virágát,
Hűs köveken forró lábam nyugszik,
S fejemet a falnak támasztom,
Kívül reked a világ.
A kis kalitkában fény gyúl,
Amint felragyog a holdsugár,
Az éjben kacagnak a csillagok,
S a láztól fellazult ajkakon
Elszáll egy csendes ima.

Ascult liniştea,
Frumoasa floare a nopţii mele,
Pe pietre reci picioru-mi întind,
Şi capu-mi de perete-mi reazăm,
Lumea rămâne afară închisă.
În mica colivie lumină s-aprinde,
Cum raza lunii străluceşte,
În noapte stelele râd,
Şi de pe buzele-mi de febră istovite
Se-nalţă o rugăciune tăcută.